Principală Știri Oficial

Șefa statului Maia Sandu i-a primit în vizită la Chișinău pe președinții Austriei și Sloveniei

16/11/2023 Oficial

Chişinău, 16 nov. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a salutat azi la Chișinău pe președintele Austriei, Alexander Van der Bellen și pe președintele Sloveniei, Nataša Pirc Musar, informează MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al instituției prezidențiale.



„La doar o săptămână după ce Comisia Europeană a recomandat începerea negocierilor, partenerii din Europa ne-au reconfirmat că Moldova este așteptată în marea familie europeană. Este un gest puternic, care ne arată că avem prieteni de nădejde, cu ajutorul cărora ne protejăm democrația, dezvoltăm economia și construim Europa aici, acasă”, a declarat președintele Maia Sandu.

În discuții s-a abordat și situația Ucrainei, care rezistă eroic invaziei brutale ruse și, astfel, protejează pacea și în Moldova. Președintele a făcut apel ca toată lumea democratică să continue să sprijine Ucraina. 

De asemenea, lidera de la Chișinău și-a exprimat recunoștința pentru solidaritatea Austriei și a Sloveniei, pentru proiectele de dezvoltare pe care le finanțează în Moldova. „Mizăm pe o decizie pozitivă a statelor membre privind începerea negocierilor de aderare la reuniunea Consiliului European din 14-15 decembrie. Aderarea Moldovei la UE este unica noastră șansă de a garanta pacea, libertatea și bunăstarea pentru întreaga țară”, a punctat Maia Sandu.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×