Principală Știri Externe

Eliberarea a 12 ostatici închişi în Fâşia Gaza şi a 30 de prizonieri palestinieni

29/11/2023 Externe

Tel Aviv, 29 nov. /MOLDPRES/. Un nou grup de ostatici închişi în Fâşia Gaza, 10 israelieni şi doi străini, au fost puşi în libertate marţi în schimbul eliberării a 30 de palestinieni aflaţi în închisori israeliene, după ce armistiţiul dintre mişcarea palestiniană Hamas şi armata israeliană a fost prelungit pentru 48 de ore, notează AFP, citată de Agerpres și MOLDPRES.



Mai multe femei însoţite de luptători palestinieni mascaţi din Hamas şi Jihadul Islamic, două grupări islamiste palestiniene, au fost predate Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR) la Rafah, în sudul teritoriului palestinian în apropierea frontierei cu Egiptul, potrivit unui fotoreporter al agenţiei France Presse aflat la faţa locului.

Cei 12 ostatici eliberaţi, "zece israelieni şi doi străini", vor fi "duşi la spitale israeliene unde se vor reuni cu familiile lor", a informat armata israeliană, care a confirmat sosirea lor în Israel dinspre Egipt. Potrivit biroului premierului israelian Benjamin Netanyahu, cei doi străini sunt de naţionalitate thailandeză.

În schimb, au fost eliberaţi 30 de prizonieri palestinieni, numai femei şi tineri sub 19 ani, a anunţat autoritatea penitenciară israeliană.

Intrat în vigoare pe 24 noiembrie, armistiţiul în războiul dintre Israel şi Hamas a fost prelungit până joi la ora 05.00 GMT. În total, 20 de ostatici israelieni şi 60 de prizonieri palestinieni urmează să fie eliberaţi în timpul acestei prelungiri, potrivit Qatarului, principalul mediator în negocierile privind dosarul ostaticilor.

În fiecare zi începând cu 24 noiembrie, Hamas a eliberat aproximativ zece femei şi copii răpiţi în timpul atacului său sângeros din 7 octombrie în Israel, în schimbul eliberării unui număr de trei ori mai mare de prizonieri palestinieni.

Acordul de armistiţiu negociat cu sprijinul Egiptului şi al Statelor Unite a permis până în prezent eliberarea a 60 de ostatici israelieni şi a 180 de palestinieni închişi în închisorile israeliene.

Douăzeci şi unu de ostatici străini, majoritatea thailandezi care trăiesc în Israel, au fost eliberaţi în afara acestui acord.

Armata israeliană a estimat la aproximativ 240 numărul persoanelor răpite şi duse în Fâşia Gaza pe 7 octombrie, în cursul atacului fără precedent al Hamas care a costat viaţa a 1.200 de persoane în Israel, în marea majoritate civili, potrivit autorităţilor.

Ca răzbunare, Israelul a promis că va "eradica" Hamas, care şi-a lansat atacul din Fâşia Gaza, bombardând fără încetare teritoriul palestinian şi lansând o ofensivă terestră pe 27 octombrie.

Potrivit guvernului Hamas, 14.854 de persoane, dintre care 6.150 cu vârsta sub 18 ani, au fost ucise în loviturile israeliene.

sursa: Moldpres




Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!