Principală Știri Externe

China îndeamnă la restabilirea securităţii în Marea Roşie, după atacuri ale rebelilor houthi

19/01/2024 Externe

Beijing, 19 ian. /MOLDPRES/. Ministerul chinez al Comerţului a îndemnat la "restabilirea şi garantarea securităţii căilor navigabile în Marea Roşie" şi a subliniat că "urmăreşte îndeaproape" situaţia din zonă după atacuri întreprinse de rebeli houthi asupra unor nave, în solidaritate cu palestinienii din Gaza, informează vineri AFP, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.



"Sperăm că părţile vizate vor acţiona în interesul general al securităţii şi stabilităţii regionale, precum şi în interesul comun al comunităţii internaţionale", a declarat un purtător de cuvânt al ministerului, He Yadong, potrivit agenţiei Xinhua.

Beijingul le-a cerut părţilor implicate "să restabilească şi să garanteze securitatea căilor navigabile din Marea Roşie, pentru a fi asigurată ordinea normală a comerţului internaţional", a adăugat ministerul chinez.

"Vom întări de asemenea coordonarea cu departamentele vizate, vor urmări îndeaproape evoluţiile pertinente şi vom furniza susţinere şi asistenţă în timp util întreprinderilor de comerţ extern", a mai declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Comerţului, citat de agenţia de stat.

Ca răspuns la atacuri ale rebelilor houthi asupra unor nave care circulau în Marea Roşie, forţele americane şi britanice au lovit situri ale rebelilor houthi în Yemen.

Atacurile rebelilor houthi care au vizat nave comerciale pe care ei le estimează ca fiind "legate de Israel" au constrâns numeroşi armatori să suspende trecerea flotei lor prin această zonă crucială pentru comerţul internaţional.

Într-un interviu pentru cotidianul rus Izvestia, publicat vineri, un membru al conducerii politice a rebelilor houthi, Mohammed al-Bukhait, a dat asigurări că navele Rusiei şi Chinei nu sunt ameninţate. "Noi suntem chiar gata să asigurăm trecerea securizată a navelor lor în Marea Roşie", a afirmat acesta.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×