Principală Știri Oficial

Șefa statului a participat la Gala Premiilor pentru Jurnalism de Mediu

13/02/2024 Oficial

Chişinău, 12 feb. /MOLDPRES/. Președintele Maia Sandu i-a felicitat astăzi pe jurnaliștii premiați în cadrul Galei Premiilor pentru Jurnalism de Mediu și a remarcat rolul important pe care îl au aceștia la promovarea unui mediu curat și sănătos, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al instituției prezidențiale. 



Șefa statului și-a exprimat aprecierea față de jurnaliștii care reflectă cu echidistanță și profesionalism subiecte din domeniul mediului. Totodată, președintele le-a mulțumit reprezentanților mass-media pentru modul în care au mediatizat Programul Național de Împădurire și i-a îndemnat ca, și în acest an, să scrie despre noua campanie de împădurire, care va fi lansată în această primăvară.

De asemenea, Maia Sandu a subliniat importanța jurnalismului de mediu în contextul integrării europene a Republicii Moldova. Șefa statului a menționat că implementarea politicii de mediu a UE presupune adoptarea unor rigori stricte în domenii precum gestionarea deșeurilor, dar și măsuri eficiente pentru protecția apei potabile, solului și aerului.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×