Principală Știri Oficial

Noi modificări la Codul Muncii, aprobate de Executiv

21/02/2024 Oficial

Chişinău, 21 feb. /MOLDPRES/. Copiii vor fi mai protejați de exploatarea prin muncă, iar salariații vor putea beneficia de un nou tip de concediu social. Guvernul a aprobat un șir de modificări la Codul Muncii și Codul Contravențional, informează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare a Executivului. 



Potrivit proiectului, la împlinirea vârstei de 15 ani, persoanele vor putea fi angajate doar pentru prestarea unor munci ușoare, care nu afectează securitatea, sănătatea și dezvoltarea acestora. Pentru a combate exploatarea prin muncă a copiilor și a crește nivelul de protecție a acestora, proiectul stabilește sancțiuni contravenționale. 

De asemenea, documentul vine cu îmbunătățiri ale procesului de organizare a muncii în schimburi și oferă mai multe oportunități de angajare în câmpul muncii a femeilor gravide, a celor care au născut de curând și a celor care alăptează.

O altă prevedere ține de introducerea concediului social neplătit, cu o durată de 5 zile lucrătoare într-un an calendaristic, pentru îngrijirea unei persoane care locuiește cu angajatul și are nevoie de sprijin, ca urmare a problemelor de sănătate.

Proiectul urmează a fi transmis Parlamentului spre aprobare. 

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×