Principală Știri Externe

CtEDO declară Rusia vinovată de abuzuri în Crimeea

25/06/2024 Externe

Chişinău, 25 iun. /MOLDPRES/. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a decis marţi că Rusia a comis încălcări ale drepturilor în Peninsula ucraineană Crimeea, pe care Moscova a ocupat-o şi anexat-o în 2014, încălcând dreptul internaţional, MOLDPRES cu referire la Agerpres și DPA.



Rusia a încălcat dreptul la viaţă, interzicerea tratamentelor inumane sau degradante şi libertatea de exprimare şi de întrunire, a enumerat Curtea, printre alte abuzuri.

Hotărârea înseamnă că judecătorii de la Strasbourg au fost de partea Ucrainei, care a depus o plângere la CtEDO în care susţinea că există un „model de persecuţie” a ne-ruşilor în Crimeea.

Printre acuzaţiile Ucrainei se numără detenţiile ilegale, maltratarea civililor şi suprimarea presei ucrainene şi a limbii ucrainene în şcoli.

În hotărârea sa unanimă, Curtea a declarat că există suficiente dovezi - coroborate cu o serie de declaraţii ale martorilor şi rapoarte ale organizaţiilor neguvernamentale - pentru a găsi Rusia vinovată "dincolo de orice îndoială rezonabilă".

Curtea a declarat că „incidentele au fost suficient de numeroase şi interconectate” şi au reprezentat un „sistem de încălcări”.

Impactul deciziei va fi probabil limitat, deoarece Rusia refuză să recunoască hotărârile Curţii.

Ţara a fost expulzată din Consiliul Europei în urma invaziei la scară largă în Ucraina în februarie 2022. Prin urmare, nu mai este membră a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, pe care Curtea de la Strasbourg o pune în aplicare.

Cu toate acestea, instanţa poate încă să se pronunţe cu privire la incidente care au avut loc înainte de expulzarea Rusiei. Speţa asupra căreia s-a decis marţi datează din martie 2014.

Consiliul Europei este o instituţie independentă de Uniunea Europeană.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×