Principală Știri Oficial

Proiectul de lege care prevede asigurarea accesului egal pentru femei și bărbați la bunuri și servicii, adoptat de Parlament

18/07/2024 Oficial

Chişinău, 18 iul. /MOLDPRES/. Prevederile din legislația națională care vizează accesul egal pentru femei și bărbați la bunuri și servicii au fost armonizate cu legislația Uniunii Europene. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat astăzi de Parlament, comunică MOLDPRES.



Documentul presupune extinderea principiului egalității dincolo de sfera pieței muncii și a vieții profesionale la alte domenii. Astfel, va fi perfecționat cadrul legal național în materie de combatere a discriminării de gen în accesul și furnizarea de bunuri și servicii, atât în sectorul public, cât și cel privat.

Adoptarea și implementarea acestui proiect de lege va avea drept rezultat excluderea discriminării directe sau indirecte între femei și bărbați în ceea ce privește prețurile, condițiile de vânzare, accesul la produse sau servicii, inclusiv în domenii precum asigurările, serviciile financiare, imobiliare sau de sănătate.

De asemenea, bărbații și femeile vor beneficia de aceleași condiții și prețuri la produsele și serviciile oferite, iar consumatorii vor fi protejați de discriminarea de gen.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×