Principală Știri Oficial

Președinta Maia Sandu a avut consultări cu asociațiile de băștinași privind referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

03/09/2024 Oficial

Chişinău, 2 sep. /MOLDPRES/. Președinta Maia Sandu a discutat, astăzi, cu reprezentanții asociațiilor de băștinași despre contribuția asociațiilor la dezvoltarea localităților și despre organizarea referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, informează MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.



Șefa statului a remarcat rolul esențial pe care îl au comunitățile locale la construirea unei societăți democratice și prospere. Totodată, Președinta a mulțumit membrilor asociațiilor de băștinași pentru felul în care participă la dezvoltarea localităților - prin consolidarea coeziunii sociale la nivel local și prin promovarea parteneriatelor dintre autoritățile locale și diaspora.

Proiectele realizate cu implicarea asociațiilor de băștinași din Moldova - trotuare, centre comunitare, stadioane, grădinițe, evenimente culturale - au arătat că atunci când se depune efort comun se pot obține lucruri frumoase, care duc la îmbunătățirea nivelului de trai în localitățile noastre, a subliniat șefa statului.

În cadrul întrevederii, s-a accentuat importanța participării la referendum a tuturor cetățenilor, indiferent de opțiunea fiecăruia, o participare majoritară și reprezentativă fiind cel mai democratic mod prin care se poate decide soarta țării.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×