Principală Știri Externe

Mai mulți morți și răniţi în urma unor lovituri ruse nocturne asupra oraşului ucrainean Liov

04/09/2024 Externe

Kiev, 4 sep. /MOLDPRES/. Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 23 au fost rănite în noaptea de marţi spre miercuri în lovituri ruse asupra oraşului Liov (Lviv, Lvov), oraş important în vestul Ucrainei, a anunţat guvernatorul regional Maksim Kozitski, informează AFP, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.



Cinci dintre răniţi sunt copii şi mai multe imobile rezidenţiale au fost avariate în aceste lovituri, a precizat Kozitski pe Telegram.

Persoanele decedate sunt o infirmieră de 50 de ani şi un bărbat care încă nu a fost identificat, a precizat primarul oraşului, Andrii Sadovii.

Oraşul Liov, situat la peste 1.000 de kilometri de linia frontului, a fost până acum ferit de război. Infrastructurile energetice ale regiunii au fost însă avariate de mai multe ori, iar oraşul a fost vizat în mai multe reprize de lovituri sângeroase cu drone şi rachete.

De asemenea, atacurile ruse din timpul nopţii au făcut cel puţin cinci răniţi la Krîvîi Rih (Krivoi Rog), în centrul Ucrainei, a anunţat pe Telegram guvernatorul regional Serghei Lisak.

sursa: Moldpres




Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!