Principală Știri Externe

Mai mulţi miniştri ucraineni au demisionat

04/09/2024 Externe

Kiev, 4 sep. /MOLDPRES/. Mai mulţi miniştri ucraineni şi-au prezentat demisiile marţi seară, în special cei ai industriei strategice, Oleksandr Kamişin - responsabil pentru producţia de armament, justiţiei, Denis Maliuska, şi mediului, Ruslan Strileţ, informează AGERPRES, preluat de MOLDPRES. 



De asemenea, ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, şi-a prezentat demisia miercuri, a anunţat preşedintele parlamentului ucrainean, Ruslan Stefanciuk.

"Rada Supremă a primit o declaraţie a ministrului afacerilor externe al Ucrainei, D.I. Kuleba, privind demisia sa", a scris Stefanciuk pe pagina sa de Facebook, potrivit EFE.

Stefanciuk a declarat că demisia urmează să fie discutată de legiuitori în curând în cadrul viitoarelor sesiuni plenare ale parlamentului, după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că au loc schimbări în guvern pentru a consolida şi obţine rezultatele dorite de Ucraina.

Kuleba, în vârstă de 43 de ani, era ministru de externe din 2020 şi a condus diplomaţia ucraineană pe parcursul războiului cu Rusia, aminteşte EFE.

AFP a relatat anterior că cel puţin şase responsabili politici ucraineni şi-au prezentat marţi demisia, iar un consilier prezidenţial a fost demis înainte de anunţul unei remanieri majore a guvernului după doi ani şi jumătate de război cu Rusia.

sursa: Moldpres




Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!