Principală Știri Politic

Fostul secretar general adjunct NATO, Mircea Geoană: „Sunt absolut convins că R. Moldova va rămâne în pace și își va construi un destin european”

13/09/2024 Politic

Chişinău, 13 sep. /MOLDPRES/. Fostul secretar general adjunct al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (OTAN /NATO), Mircea Geoană afirmă că nu există riscuri de natură militară la adresa Republicii Moldova și că cetățenii țării își pot construi liber un viitor bazat pe valori democratice. Geoană a îndemnat oamenii să participe activ la referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană (UE) din 20 octombrie, exprimându-și certitudinea că Republica Moldova va avea în perioada următoare „un traseu european de mare succes”, informează MOLDPRES.



                 „Nu există riscuri de natură militară la adresa Republicii Moldova”

Mircea Geoană: „Nu există riscuri de natură militară la adresa Republicii Moldova. Faptul că Republica Moldova are doi vecini alături - Ucraina, aflată într-un război prelungit, dar  care rezistă și are șanse să izbutească în acest război și, de asemenea, România cu o relație cu totul specială cu UE și NATO, și care cred că reprezintă un climat de securitate pentru Republica Moldova.

Ceea ce facem noi în fiecare zi la NATO este să asigurăm pacea. Pacea este cel mai important lucru. Când vezi tragediile din Ucraina, înțelegi cât de mult contează pacea. Vreau să transmit și un mesaj către cetățeni Republicii Moldova, indiferent de limba pe care o vorbesc, că Republica Moldova are o șansă importantă să meargă către Europa. Pacea în Republica Moldova nu este amenințată militar de Federația Rusă și că de aici încolo putem să construim orice proiect politic pe care cetățenii Republicii Moldova și-l doresc.

Este foarte bine ceea ce face președinta Maia Sandu și premierul Recean, conducerea Parlamentului, încearcă să facă o relație cât mai strânsă cu UE, cu România. Faptul că decizia de aderare a fost luată e un lucru foarte important.

Securitatea Republicii Moldova în acest sistem, prin relații bilaterale cu alte state, parteneriat cu NATO, va avea în perioada următoare un traseu european de mare succes și mă rog la Dumnezeu să prind ziua în care vom spune împreună că suntem cetățeni europeni și că visul nostru se îndeplinește sub cupola europeană”.

 „Republica Moldova poată să iasă din blestemul geografiei și să ajungă alături de  România într-o Europă modernă și democrată”

Fostul demnitar NATO declară că referendumul și alegerile prezidențiale din 20 octombrie sunt extrem de importante pentru viitorul Republicii Moldova și că Federația Rusă, prin atacuri hibride și dezinformare încearcă să discrediteze ideea integrării europene. Totodată, Geoană se arată convins de faptul că moldovenii știu că în Europa este o viață mai bună și ei ar fi cel mai bun aliat în lupta cu dezinformarea.

Mircea Geoană: „Știm bine că Federația Rusă derulează o amplă campanie de dezinformare, discreditare, atacuri hibride, cibernetice, știri false. În strategia de securitate cu NATO și în relația cu Republica Moldova punem foarte mult accent pe reziliența, e un cuvânt cam complicat, dar de fapt, nu e vorba doar de securitate militară ci și de cea energetică, cibernetică, democratică. Cred că cel mai important aliat în această luptă cu dezinformarea sunt cetățenii Republicii Moldova și presa independentă din Republica Moldova. Am avut ocazia să întâlnesc foarte mulți jurnaliști și jurnaliste din Republica Moldova de foarte bună calitate. Apelul meu este să discearnă lucrurile care sunt corecte, dar sunt și lucruri care nu merg bine, e foarte multă propagandă și dezinformare. Eu sunt convins că toți cetățenii Republicii Moldova și cei din diasporă, cred că nu este vreo umbră de îndoială că viața în Europa este mai bună decât viața în sfera de influență rusească.

De aceea, aceste alegeri prezidențiale din Republica Moldova și acest referendum, cu puțin înainte de alegerile din România, sunt extrem de importante nu pentru Maia Sandu, nu pentru un partid sau altul, sunt importante pentru viitorul Republicii Moldova, care să poată să iasă din blestemul geografiei și să ajungă acolo unde este locul dumneavoastră, alături de România, alături de alte state, într-o Europă modernă și democratică”.

Aderarea Republicii Moldova până în 2030 - „obiectiv ambițios, dar realizabil”. „Îi rog pe cetățenii moldoveni să vină la referendum”

Mircea Geoană: „Este un obiectiv ambițios, dar realizabil. Nu este un lucru ușor. Iar dacă muncim cu toții, dacă aceste alegeri merg bine, pentru că referendumul de aderare la UE este decisiv pentru drumul de aderare la UE, este realizabil.

Îi rog pe cetățenii moldoveni și diaspora să vină la referendum în număr mare, pentru că nu contează doar să treacă referendumul, contează și nivelul de validare a acestuia, iar acest lucru va fi bine pentru generațiile de astăzi și pentru copiii și nepoții noștri, trăind într-o țară liberă, democratică, mai prosperă, într-o țară în care să nu îți fie frică să vorbești ceva împotriva regimului că te trezești undeva prin Siberia.

Republica Moldova este o democrație europeană și face parte din familia democrațiilor europene, Republica Moldova aparține de drept, cultural, geografic și aș spune poate chiar și sentimental familiei europene, niciun fel de dubiu aici. Problema transnistreană - va trebui să fie găsit un răspuns în conformitate cu normele internaționale și Rusia va trebuie să părăsească împreună cu trupele sale Transnistria.

Rușii au o problemă cu memoria și cam uită să plece din Transnistria. Eu sunt absolut convins că locul Republicii Moldova este alături de noi toți, într-o Europă democratică și prosperă”.

               Cum va acționa România în cazul în care Republica Moldova va fi atacată?

Mircea Geoană: „Este o discuție importantă, îmi aduc aminte că am avut discuția asta la NATO și cu fostul premier Gavrilița. Sunt foarte mulți cetățeni cu cetățenie dublă, cei mai mulți sunt în diasporă, cred. Evident, România are obligații față de NATO. Înainte să extinzi garanții de securitate către un terț, trebuie să fii sigur că și organizația din care faci parte este confortabilă cu acest lucru. România poate să facă foarte multe lucruri, alte țări care sprijină pot să facă într-o manieră coerentă aceste lucruri - de la apărarea antirachetă,  armată a Republicii Moldova mult mai bine dotată și cu standarde NATO. Sunt absolut convins că efectul de iradiere de securitate pe care România îl aduce, o țară foarte importantă în NATO, aduce chiar și indirect un sentiment de securitate, chiar și măsuri bilaterale care să asigure de facto că Republica Moldova rămâne o țară independentă, care își urmează destinul european. Și eu în cazul în care voi câștiga alegerile la președinția României, voi fi cel mai înfocat avocat pentru Republica Moldova, fără niciun fel de gând ascuns. Efectiv, pentru că cred că o astfel de șansă, care vine de două ori pe secol pentru frații noștri de dincolo de Prut, nu trebuie ratată.

Geoană a menționat că moldovenii cu cetățenie română beneficiază de garanții, statul român având obligația să aibă grijă de ei. „Sunt cetățenii noștri si statul român are obligația constituțională să aibă grijă de cetățenii săi, sunt niște garanții formale de securitate. Republica Moldova este o țară neutră și nu avem cum să nu respectăm acest lucru. Dar asta nu înseamnă că în plan multilateral și în plan bilateral, nu am fi făcut atât  de multe lucruri încât Republica Moldova să fie protejată și sigură. Sunt absolut convins că R. Moldova va rămâne în pace și își va construi un destin european așa cum își merită și îl dorim cu toții”, a subliniat fostul demnitar NATO.

                      „În Ucraina trebuie să fie o pace justă și durabilă”

Mircea Geoană a mai spus că orașul ucrainean Odesa, un port important la Marea Neagră, va fi reconstruit cu forțele Occidentului și Republica Moldova, afaltă în proximitate, va trebui să se dezvolte sub aspect de infrastructură și să contribuie la reconstrucția Ucrainei de după război.  Totodată, fostul demnitar NATO a opinat că războiul din Ucraina va mai dura. „Vreau să văd acest război blestemat terminându-se cât mai repede. În Ucraina trebuie să fie o pace justă și durabilă”, a opinat Geoană.

Mircea Geoană este un politician român, fost președinte al Partidului Social Democrat din România. În perioada 2008-2011, a deținut funcția de președinte al Senatului, ulterior a fost ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, iar din 2019 până în septembrie 2024 a fost secretar general adjunct NATO.
Aflându-se la conducerea NATO, Geoană a susținut puternic Republica Moldova.

În semn de recunoaştere a „excepţionalei activităţi în slujba Alianţei Nord-Atlantice”, Mircea Geoană a fost decorat cu Ordinul NATO „Serviciul Merituos”.

Mircea Geoană și-a anunțat candidatura pentru funcția de președinte al României la alegerile din 24 noiembrie, lăsându-se în cursa pentru Președinția română în calitate de candidat independent.

Acum un an, Mircea Geoană, în calitate de secretar general adjunct NATO, a vizitat Republica Moldova.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×