Principală Știri Regionale

„Diaspora Acasă Reușește DAR 1+3” // În satul Hârbovăț din Anenii Noi a fost amenajată o zonă de recreere

25/09/2024 Regionale

Chişinău, 24 sep. /MOLDPRES/. În satul Hârbovăț din raionul Anenii Noi a fost creată o zonă specială destinată activităților de recreere și socializare pentru copiii, tinerii din localitate și refugiați. Inițiativa a fost implementată în cadrul Programului guvernamental „Diaspora Acasă Reușește DAR 1+3”, cu sprijinul Guvernului Republicii Moldova, diasporei, autorității publice locale, asociației de băștinași „Din inimă pentru Hârbovăţ” și susținut de Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) Moldova, transmite MOLDPRES.



Zona de odihnă are o suprafață de 154 m² și este dotată cu locuri de joacă, spații de relaxare și facilități pentru diverse activități recreative. Proiectul răspunde necesităților unei comunități de peste 5.000 de locuitori, dintre care aproximativ 1.000 sunt tineri, și susține integrarea celor 15 refugiați, dintre care șase sunt tineri, aflați în Hârbovăț.

Primarul satului Hârbovăț, Rodica Croitor a declarat că proiectul îmbunătățește calitatea vieții pentru tineri, dar și facilitează integrarea refugiaților în comunitate.

Beneficiarii principali ai proiectului sunt copiii și tinerii din Hârbovăț, care vor avea acum acces la un spațiu recreativ modern și sigur. De asemenea, refugiații din comunitate vor beneficia de un loc adecvat pentru socializare și integrare, iar membrii diasporei vor avea un loc de întâlnire și comunicare la revenirea în localitate.

Potrivit Biroului relații cu diaspora, crearea acestei zone de comunicare și interacțiune va facilita integrarea refugiaților, va consolida legăturile cu diaspora și va stimula participarea activă a comunității în dezvoltarea locală durabilă.

Proiectul „Amenajarea unei zone de odihnă pentru tinerii din localitate și refugiați, prin formarea unei comunități coezive și consolidarea relațiilor sociale pozitive” a fost realizat în cadrul Programului DAR 1+3, implementat prin intermediul Biroului relații cu diaspora. Inițiativa promovează colaborarea între diaspora, autoritățile locale și partenerii de dezvoltare, cu scopul de a crea comunități mai puternice.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×