Principală Știri Regionale

Peste 25 km din traseul Bălți-Fălești-Sculeni vor fi reconstruiți până la sfârșitul lunii iulie

14/07/2021 Regionale

Chişinău, 14 iul. /MOLDPRES/. Peste 25 km ai drumului național R16 Bălți-Fălești-Sculeni vor fi reconstruiți către sfârșitul lunii iulie 2021. Traseul face parte dintr-un proiect de reabilitare a drumului R16, ce traversează nordul Republicii Moldova, începând cu localitatea Sculeni spre Bălți, transmite MOLDPRES cu referire la Administrația de Stat a Drumurilor (ASD). 



Lucrările de reabilitare sunt divizate în două loturi și înregistrează un progres de execuție de peste 98% pe primul lot și circa 82% pe al doilea lot. 

"În prezent, antreprenorul execută lucrări de instalare a panourilor informative și a indicatoarelor rutiere, amenajare a intersecțiilor și acceselor la proprietăți, cât și montare a pavilioanelor pentru pasageri pe primul sector de drum cu o lungime de peste 25 de km, care urmează să fie finalizat integral către sfârșitul lunii iulie curent", indică ASD. 

Pe cel de-al doilea sector de drum se efectuează lucrări de așternere a stratului de asfalt și stratului reciclat, construcție a terasamentelor și sistemelor de drenaj, construcție a trotuarelor și reabilitare a podurilor și podețelor. 

Antreprenorul urmează să finalizeze integral lucrările contractuale până la sfârșitul anului 2021.

Lucrările de reabilitare a celor două loturi, cu o lungime totală de circa 55 km, au o valoare de peste 50 de milioane de euro, bani alocați din împrumutul oferit Guvernului Republicii Moldova de către Banca Europeană pentru Investiții.

foto: ASD

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×