Principală Știri Externe

Ucraina a atacat pentru prima dată teritoriul rus cu rachete ATACMS

19/11/2024 Externe

Moscova, 19 nov. /MOLDPRES/. Ministerul Apărării rus a confirmat marţi primul atac ucrainean cu rachete balistice ATACMS de fabricaţie americană împotriva teritoriului rus, informează EFE, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.



Potrivit unui buletin de război difuzat de agenţiile de presă ruse, cinci rachete au fost doborâte, iar o a şasea a lovit incinta unei instalaţii militare din regiunea de frontieră Briansk fără a provoca victime sau pagube materiale. Impactul a produs totuşi un incendiu, scrie Reuters.

Publicaţia digitală ucraineană RBK a relatat anterior că armata ucraineană a atacat pentru prima dată marţi dimineaţă un obiectiv militar situat pe teritoriul Federaţiei Ruse cu rachete americane ATACMS.

"Într-adevăr, pentru prima dată am folosit rachete balistice ATACMS pentru a lovi teritoriul rus", au afirmat sursele citate, adăugând că ţinta, o infrastructură militară situată în oraşul Karacev, în regiunea rusă Kursk, la graniţa cu Ucraina, a fost lovită cu succes. 

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×