Principală Știri Cultură

Republica Moldova va găzdui Campionatul European de fotbal pe plajă

16/07/2021 Cultură

Chişinău, 16 iul. /MOLDPRES/. În perioada 28 iulie-1 august, pe arena de fotbal pe plajă din Parcul La Izvor, din Chișinău, se va desfășura Campionatul European Euro Beach Soccer League, Divizia B, transmite MOLDPRES.



Federația Moldovenească de Fotbal a anunțat că turneul urma să aibă loc anul trecut, însă a fost amânat din cauza pandemiei COVID-19.

Conform condițiilor de desfășurare a competiției, primele șapte naționale din clasamentul final se vor califica la turneul de promovare în eșalonul superior, care va fi găzduit de stațiunea Figuiera Da Foz (Portugalia) în perioada 9-12 septembrie.

„Organizarea la Chișinău a Campionatului European la fotbal pe plajă constituie o înaltă apreciere si o încurajare directă a activității forului fotbalistic moldovenesc, în special datorită investițiilor în infrastructura sportivă”, se arată în comunicatul Federației Moldovenești de Fotbal.

Arena de fotbal pe plajă din capitală este primul stadion de acest gen din Republica Moldova. El a fost construit de către Federația Moldovenească de Fotbal, cu suportul financiar al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) și cu susținerea Consiliului municipal Chișinău. Arena are o capacitate de 1 024 de locuri, inclusiv 244 în tribuna VIP, cu posibilitate de adăugare a încă 500 de locuri pentru spectatori.

foto: fmf.md

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×