Principală Știri Externe

Fostul președinte american Jimmy Carter a murit duminică la vârsta de 100 de ani

30/12/2024 Externe

Chişinău, 30 dec. /MOLDPRES/. Fostul președinte american Jimmy Carter, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a murit duminică la vârsta de 100 de ani, în orașul său natal din statul Georgia din sud-estul SUA, generând o ploaie de omagii din partea succesorilor săi la Casa Albă și în lume, informează agențiile de presă internaționale.



Președintele american aflat la sfârșit de mandat Joe Biden a decretat o zi de doliu național pe 9 ianuarie în onoarea democratului, salutat de numeroși lideri străini pentru angajamentul său în favoarea păcii și drepturilor omului chiar și dincolo de singurul său mandat prezidențial (1977-1981).

'Jimmy Carter, al 39-lea președinte al SUA și laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2002, a decedat în pace duminică 29 decembrie la domiciliul său din Plains, în Georgia, înconjurat de familie', a anunțat fundația sa Carter Center într-un comunicat.

Toți președinții americani încă în viață și care i-au succedat s-au înclinat în fața lungii existențe ieșite din comun a celui pe care nimeni nu-l credita cu șanse de a fi ales președinte și care era cel mai în vârstă fost locatar al Casei Albe.

Democratul Joe Biden, 82 de ani, cel de-al 46-lea președinte aflat la sfârșit de mandat, a cerut în timpul unui discurs adresat Națiunii ca viața îndepărtatului său predecesor 'fie evaluată raportat la ceea ce el a făcut, nu la ceea ce el a spus'.

Biden a anunțat organizarea de funeralii naționale în capitala federală Washington, fără a preciza data lor, pentru cel care a fost arhitectul acordurilor de la Camp David care au dus la primul tratat de pace între Israel și o țară arabă, Egiptul, dar a cărui moștenire a fost umbrită de criza ostaticilor din Iran.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×