Principală Știri Oficial

Serviciile financiare, discutate la Bruxelles: Inițiativa denotă angajamentul R. Moldova de a armoniza sistemul său financiar cu standardele europene

03/02/2025 Oficial

O delegație a Republicii Moldova efectuează în aceste zile o vizită de lucru la Bruxelles, unde au loc discuții pe marginea Capitolului 9, care se referă la serviciile financiare, transmite MOLDPRES.




 

Delegația este condusă de vicepremierul pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov.

„Începutul lunii februarie ne regăsește la Bruxelles, vom analiza Capitolul 9 - Serviciile financiare. În cele două zile de screening bilateral, ne propunem să prezentăm progresele făcute de țara noastră în dezvoltarea domeniilor legate de serviciile financiare, în special în sectorul bancar, cel al asigurărilor și cel al pieței de capital”,  a declarat Cristina Gherasimov.

La rândul său, Ghenadie Marian, șeful Biroului pentru Integrare Europeană (BIE), a subliniat că acest capitol presupune reglementări clare și eficiente printr-un cadru bine structurat pentru autorizare, licențiere și supraveghere.

„Acesta vizează protecția drepturilor consumatorilor prin mecanisme de garantare a depozitelor și scheme de compensare a investitorilor, precum și sancțiuni corecte prin măsuri care previn și pedepsesc abuzurile de piață”, a remarcat Ghenadie Marian.

Valeria Huțuleac, referentă pentru Capitolul 9 din cadrul BIE, a menționat că implementarea politicilor din acest capitol va ajuta autoritățile să dezvolte o piață financiară locală competitivă.

„Vom putea să creștem încrederea investitorilor, să digitalizăm serviciile financiare, să dezvoltăm servicii financiare moderne, care sprijină finanțarea durabilă, cu responsabilitate ecologică și socială, să facem astfel încât instituțiile noastre financiare să poată oferi servicii în toată Uniunea Europeană, fără licență separată pentru fiecare stat membru”, a afirmat Valeria Huțuleac.

Inițiativa denotă angajamentul Republicii Moldova de a armoniza sistemul său financiar cu standardele europene, fortificând mecanismele ce sprijină progresul și dezvoltarea financiară. Totodată, sectorul financiar are o contribuție esențială în tranziția către o economie aliniată obiectivelor europene.

Pe 25 iunie 2024, Republica Moldova a început negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Acestea au fost lansate oficial în cadrul unei conferințe interguvernamentale la Luxemburg. În prezent, autoritățile coordonează etapa de screening bilateral. Negocierile propriu-zise urmează să demareze în acest an. Autoritățile de la Chișinău și-au propus ca Republică Moldova să devină parte a UE până în anul 2030.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×