Principală Știri Externe

Preşedintele României Klaus Iohannis a demisionat

10/02/2025 Externe

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat luni demisia din funcţia de preşedinte al României, transmite MOLDPRES.




 

„Peste puțin timp, în Paralmentul României se va vota suspendarea mea și România va intra în criză. Suspendarea mea este un demers inutil pentru că oricum peste puține luni plec din funcție. Este un demers nefondat pentru că niciodată nu am încălcat Constituția și este un demers păgubos pentru că toată lumea pierde, nimeni nu câștigă. În plan intern, referendumul va fi eminamente negativ. Întreaga societate va fi bulversată. Nu se va mai discuta despre alegerile prezidențiale. În plan extern, efectele vor fi de durată și foarte negative. Vom fi de râsul lumii.

Pentru a scuti România de această criză, demisionez din funcția de președinte al României. Demisia va intra în vigoare peste două zile”, a declarat Klaus Iohannis în cadrul unei conferințe de presă.

Parlamentul României trebuia să se reunească marți, la ora 10.00, pentru a discuta solicitarea de suspendare a președintelui român potrivit deciziei luate de Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului.

Klaus Iohannis a devenit președintele României pe 21 decembrie 2014. A fost reales în 2019. În total, mandatul său a însemnat 3705 zile.

 

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×