Principală Știri Economic

Fondul Internațional pentru Dezvoltarea Agriculturii acordă granturi de 500 mii de dolari pentru sisteme de irigare

26/02/2025 Economic

Unitatea Consolidată pentru Implementarea Proiectelor (UCIP) a Fondului Internațional pentru Dezvoltarea Agriculturii (IFAD) a anunțat  sprijin financiar pentru dezvoltarea sistemelor de irigare, acordând granturi de până la 500 de mii de dolari. Termenul-limită pentru depunerea cererilor este 31 mai 2025, iar fondurile sunt limitate, transmite MOLDPRES.



Fondurile sunt destinate investițiilor în sisteme de irigare conectate la rețelele centrale, stații de pompare din râuri și lacuri, precum și pentru construcția sau reabilitarea lacurilor de acumulare.

„Pentru a beneficia de acest sprijin, agricultorii trebuie să se asocieze într-un grup de cel puțin cinci producători din aceeași localitate. Contribuția proprie este de 10% din valoarea proiectului, iar beneficiarii sunt scutiți de TVA pentru echipamentele achiziționate. Pe lângă suportul financiar, programul oferă asistență tehnică gratuită pentru pregătirea dosarului și ghidare pe întreg parcursul implementării proiectului, de la aplicare până la darea în exploatare a sistemelor de irigare”, rezumă finanţatorul.

Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor IFAD a fost creată de către Guvernul Republicii Moldova pentru implementarea programelor IFAD, după aderarea Republicii Moldova la Fondul internațional pentru Dezvoltare Agricolă în anul 1996. Componentele Programelor IFAD sunt implementate în conformitate cu procedurile stabilite şi aprobate de către IFAD de comun acord cu Guvernul.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×