Preşedintele Donald Trump a anunţat marţi că dublează tariful vamal - ridicat iniţial la 25 la sută - pentru toate produsele din oţel şi aluminiu care intră în Statele Unite din Canada, ceea ce va face ca taxa vamală pentru aceste produse să ajungă la 50%. Măsura a fost luată ca răspuns după ce provincia Ontario anunţase, la rândul ei, ca formă de retorsiune, un tarif de 25% pentru electricitatea produsă aici şi importată de SUA, relatează Reuters, citată de news.ro și MOLDPRES.
Trump a declarat într-o postare pe platforma sa de social media că i-a cerut secretarului său pentru comerţ să impună un tarif suplimentar de 25% pe aceste produse, iar măsura va intra în vigoare miercuri dimineaţă.
„De asemenea, Canada trebuie să renunţe imediat la tariful său antiamerican Farmer Tariff de 250% până la 390% pentru diverse produse lactate americane, care a fost mult timp considerat scandalos. Voi declara în scurt timp o urgenţă naţională privind electricitatea în zona ameninţată”, a scris Trump.
El a ameninţat, de asemenea, că va „creşte substanţial” tarifele pentru maşinile care intră în Statele Unite la 2 aprilie „dacă alte tarife îngrozitoare, de lungă durată, nu sunt, la fel, abandonate de Canada”.

sursa: Moldpres
Comentarii