Principală Știri Oficial

Republica Moldova aderă la două noi programe europene

23/04/2025 Oficial

Începând cu luna aprilie 2025, Republica Moldova devine parte a două programe ale Uniunii Europene – „Justiție” (JUST) și „Cetățeni, Egalitate, Drepturi și Valori” (CERV). Această aderare marchează o nouă etapă în apropierea țării de standardele europene în domeniul justiției și al valorilor democratice, comunică MOLDPRES.



Potrivit Misiunii Republicii Moldova pe lângă UE, programul JUST are drept scop dezvoltarea unui spațiu judiciar european bazat pe statul de drept, independența sistemului judiciar și cooperarea eficientă în materie civilă și penală.

Astfel, Moldova va putea beneficia de sprijin pentru îmbunătățirea accesului la justiție, eficientizarea procedurilor judiciare și formarea magistraților și a personalului din sistemul judiciar.

De asemenea, țara va avea acces la finanțare pentru acțiuni precum: promovarea cunoașterii dreptului și politicilor UE, schimb de bune practici între statele membre, dezvoltarea sistemelor informatice în justiție și sprijinirea rețelelor europene active în domeniu.

Conform sursei citate, prin aderarea la aceste programe, autoritățile de la Chișinău își reafirmă angajamentul pentru reforme durabile și integrare europeană.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×