Principală Știri Externe

Ucraina // Zelenski salută acordul „cu adevărat echitabil” semnat cu SUA

02/05/2025 Externe

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat miercuri acordul, potrivit lui, „cu adevărat echitabil” semnat cu Statele Unite privind accesul la resursele minerale ale Ucrainei, un document care s-a aflat în negocieri de câteva săptămâni, relatează AFP și Agerpres.



„Acordul s-a schimbat semnificativ în timpul procesului de pregătire. Acesta este de acum un acord cu adevărat echitabil, care creează oportunități pentru investiții semnificative în Ucraina”, a declarat Zelenski în discursul său zilnic.

Statele Unite și Ucraina au semnat miercuri la Washington un vast acord economic prin care se creează un fond de investiții pentru reconstrucția acestei țări devastate de război și dă administrației Trump acces la resursele naturale ucrainene.

Acest acord intervine în paralel cu multiple negocieri diplomatice în curs de desfășurare pentru a găsi o soluție la conflict, la trei ani după invazia rusă a Ucrainei.

Textul nu pare să includă garanții americane de securitate împotriva Rusiei, pe care le-a cerut Ucraina și asupra cărora a insistat Volodimir Zelenski.

Acordul prevede crearea unui „fond de investiții pentru reconstrucția” Ucrainei, care va fi finanțat și gestionat în mod egal de ucraineni și americani.

Rămâne neclară cantitatea de resurse miniere ucrainene, în mare parte neexploatate în prezent, greu de extras sau aflate de facto sub controlul Rusiei, deoarece se găsesc în teritoriile ocupate de forțele ruse sau amenințate de ofensiva acestora.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×