Principală Știri Economic

Legislația ar putea fi modificată pentru respectarea mai strictă a zonelor de protecție a rețelelor electrice

29/05/2025 Economic

Autoritățile examinează posibilitatea efectuării unor modificări legislative pentru aplicarea mai strică a normelor tehnice privind emiterea autorizațiilor de construcție, plantările sau defrișările în apropierea rețelelor electrice. Subiectul este examinat în contextul incendiului de la Durlești, care a distrus mansarda unui bloc de locuit, transmite MOLDPRES.



Despre importanța respectării zonelor de protecție a instalațiilor electrice a discutat ministrul Energiei, Dorin Junghietu, cu reprezentanții companiei „Premier Energy Distribution”.

Potrivit Ministerului Energiei, respectarea normelor tehnice în ceea ce privește emiterea autorizațiilor de construcție, plantările sau defrișările în apropierea rețelelor electrice sunt esențiale pentru asigurarea securității populației, a personalului operativ și a continuității serviciului de distribuție a energiei electrice.

Totodată, în cadrul discuțiilor a fost evidențiată necesitatea unei colaborări strânse cu autoritățile publice locale și instituțiile de reglementare pentru prevenirea incidentelor și evitarea unor potențiale tragedii.

O mansardă de la etajul 10 al unui bloc de locuit din Durlești a fost cuprinsă de flăcări în după-amiaza zilei de vineri, 16 mai. Flăcările au distrus circa 1500 m.p. din acoperișul blocului de locuit.

Pe perioada intervenției pompierilor la lichidarea incendiului, a fost solicitată deconectarea unei linii de tensiune pentru securizarea zonei de intervenție. Astfel, o parte din consumatorii municipiului Chișinău au rămas fără lumină timp de câteva ore.

După producerea incendiului, la blocul afectat a mers vicepremierul Vladimir Bolea, care a declarat că urmează a fi propuse modificări legislative clare, pentru a avea construcții mai sigure.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×