Principală Știri Externe

Turcia s-a oferit să găzduiască o reuniune Putin-Zelenski-Trump

30/05/2025 Externe

Ministrul turc de externe Hakan Fidan, aflat vineri în vizită la Kiev, a propus ca Turcia să găzduiască o reuniune între președinții rus Vladimir Putin, ucrainean Volodimir Zelenski și american Donald Trump, relatează AFP, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.



Credem sincer că este posibil să încununăm prima și a doua rundă de la Istanbul printr-o reuniune între Trump, Putin și Zelenski, sub egida (președintelui turc) Erdogan', a declarat Fidan într-o conferință de presă comună cu omologul său ucrainean Andrii Sibiga.

'Putem fie să închidem ochii asupra continuării acestui război, fie să ajungem la o pace durabilă până la sfârșitul anului', a adăugat șeful diplomației turce, afirmând că 'așteptările în materie de încetare a focului și de pace au crescut'.

'Progrese pot avea sigur loc atât timp cât rămânem la masa negocierilor', a mai spus Fidan, care urmează să fie primite vineri de președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Șeful diplomației turce a declarat că Moscova, la fel ca Kievul, 'vrea o încetare a focului', deși partea rusă a criticat până acum această idee, potrivit AFP.

Președintele american Donald Trump vrea un armistițiu necondiționat, măsură pe care Kievul o susține. Dar Rusia, care a invadat țara vecină în februarie 2022, a refuzat anterior această posibilitate, estimând că aceasta ar permite armatei ucrainene să-și refacă forțele pe front.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×