Principală Știri Externe

Un număr record de drone a lansat Rusia în noaptea de duminică spre luni asupra Ucrainei

09/06/2025 Externe

Rusia a lansat un număr record de 479 de drone explozive asupra Ucrainei în noaptea de duminică spre luni, au anunțat Forțele Aeriene Ucrainene, informează AFP, citată de AGERPRES și MOLDPRES.



Forțele aeriene ucrainene au declarat într-un comunicat că 460 dintre aceste drone au fost interceptate sau neutralizate, precum și 19 dintre cele 20 de rachete lansate de Rusia.

La 1 iunie, Ucraina a raportat că a fost vizată de 472 de drone peste noapte, un record până acum, au declarat Forțele Aeriene pentru AFP.

Această nouă rundă de atacuri ruse cu drone vine în momentul în care Kievul și Moscova urmează să facă schimb de prizonieri și trupuri ale soldaților uciși pe linia frontului.

Acest schimb era programat să aibă loc în weekend, dar acum este de așteptat să se întâmple săptămâna aceasta, potrivit șeful serviciilor secrete militare ucrainene Kirilo Budanov.

Rusia atacă zilnic Ucraina de la lansarea invaziei pe scară largă pe 24 februarie 2022, bombardând orașe și sate, amintește AFP.

Acest război a provocat deja moartea a zeci de mii de oameni, atât civili, cât și militari.

Kievul cere Moscovei de câteva luni un armistițiu de 30 de zile pentru a iniția discuții de pace, pe care Kremlinul le-a refuzat până acum, afirmând că un astfel de armistițiu ar da timp armatei ucrainene aflate în dificultate să se reînarmeze.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×