Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova susține inițiativa redenumirii Aeroportului Internațional Chișinău în memoria compozitorului Eugen Doga. Ministrul Vladimir Bolea a precizat că este pregătit să vină cu o propunere la nivel oficial, informează MOLDPRES.
„Eu, ca cetățean, susțin în totalitate și am un respect profund și noi toți regretăm plecarea din viață a domnului Doga. Evident că noi cunoaștem că s-a început o mișcare atât de frumoasă în suportul acestui geniu al Republicii Moldova și eu sunt sigur că dacă noi începem să pregătim o hotărâre în Guvern, după ce o vom discuta în public, putem merge mai departe. Eu, personal, și ca ministru al infrastructurii, susțin această idee. O consider una foarte bună ”, a spus Vladimir Bolea.
Declarațiile ministrului vin în contextul unei petiții lansate de președintele Organizației Unirea-ODIP, Vlad Bilețchi, care solicită ca Aeroportului Internațional Chișinău să-i poarte numele regretatului Eugen Doga. Potrivit inițiatorului, demersul reprezintă un gest de recunoaștere a contribuției excepționale pe care maestrul Doga a avut-o la promovarea culturii și imaginii Republicii Moldova pe plan internațional.
Petiția a fost semnată până în prezent de peste 580 de persoane.
Eugen Doga, compozitor, profesor și academician, a fost una dintre cele mai remarcabile personalități ale culturii naționale. Născut la 1 martie 1937, în satul Mocra, regiunea transnistreană, a devenit celebru la nivel mondial prin muzica sa, în special prin valsul din filmul „Gingașa și tandra mea fiară”, considerat de UNESCO o capodoperă a secolului XX.
De-a lungul carierei, a compus peste 200 de coloane sonore, lucrări simfonice și muzică de cameră, fiind distins cu numeroase premii. Modest și apropiat de oameni, Eugen Doga a rămas dedicat artei până la final. Maestrul Eugen Doga s-a stins din viață pe 3 iunie 2025, la vârsta de 88 de ani.

sursa: Moldpres
Comentarii