Principală Știri Externe

SUA: Trump va decide asupra intervenției în Iran „în următoarele două săptămâni”

20/06/2025 Externe

Președintele american Donald Trump va lua o decizie cu privire la o posibilă participare a SUA la atacurile Israelului împotriva Iranului „în următoarele două săptămâni”, apreciind „substanțială” posibilitatea unor negocieri cu Teheranul, a anunțat joi Casa Albă, relatează AFP, comunică MOLDPRES cu referire la Agerpres.



„Având în vedere că există o posibilitate substanțială de potențiale negocieri cu Iranul în viitorul apropiat, voi lua decizia cu privire la o participare sau nu în următoarele două săptămâni”, a declarat președintele SUA, potrivit purtătoarei sale de cuvânt, Karoline Leavitt.

În a șaptea zi a războiului dintre Israel și Iran, Donald Trump a avut joi după-amiază a treia reuniune în 'Situation Room' de la Casa Albă, unde se iau cele mai sensibile decizii militare.

Președintele american Donald Trump a aprobat planurile ce i-au fost propuse pentru o operațiune militară în care SUA să se alăture Israelului în campania de bombardamente împotriva Iranului, dar nu a luat încă o decizie finală, potrivit mai multor mass-media americane, printre care CBS News și The Wall Street Journal, citate joi de agenția EFE.

Conform CBS, care citează o sursă de rang înalt din serviciile de informații și un responsabil al Pentagonului, președintele și-ar fi dat acordul pentru alăturarea SUA la campania aeriană împotriva Iranului.

Sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×