Principală Știri Social

12 milioane de euro vor fi investite pentru asigurarea accesului la apă potabilă în localitățile rurale

03/07/2025 Social

Belgia va oferi Republicii Moldova un împrumut de 12 milioane de euro pentru a îmbunătăți accesul la apă potabilă al consumatorilor din localitățile rurale. Proiectul de lege privind ratificarea Acordului de împrumut a fost aprobat astăzi de Guvern, transmite MOLDPRES.



Banii vor fi utilizați pentru instalarea a 85 de sisteme de chioșcuri de apă, care vor asigura furnizarea apei potabile curate și sigure pentru cel puțin 55.000 de oameni din localitățile țării.

Vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a afirmat că implementarea proiectului va avea un impact semnificativ asupra sănătății publice și va contribui la reducerea riscurilor de îmbolnăvire cauzate de consumul de apă contaminată.

„Este un proiect foarte bun pentru localitățile noastre, care complementează efortul autorităților de a asigura acces la apă și condiții bune de trai, în satele noastre, în mod special”, a afirmat premierul Dorin Recean.

Acordul de împrumut între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Regatului Belgiei pentru realizarea Proiectului „Aprovizionarea descentralizată cu apă potabilă pentru Moldova” a fost semnat la Chișinău, pe 23 iunie curent.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×