Principală Știri Externe

Șeful Statului Major al Armatei franceze: Rusia a desemnat Franța drept primul său adversar în Europa

11/07/2025 Externe

Franța este o țintă pentru Rusia. Fără a dramatiza și refuzând „să sperie francezii”, șeful Statului Major al Armatei, generalul Thierry Burkhard, a prezentat vineri amenințările care planează asupra țării, la mai bine de trei ani de la începutul războiului din Ucraina și într-un moment în care ordinea internațională este profund și durabil tulburată, relatează publicația Le Figaro, citată de Digi24.



„Nu trebuie să ne așteptăm la o revenire la situația anterioară în viitorul apropiat”, a explicat cel mai înalt gradat din armata franceză într-o conferință de presă rară, aproape fără precedent.

Întâlnirea a fost decisă la cel mai înalt nivel cu doar câteva zile în urmă. Misiunea șefului Statului Major este de a pregăti spiritele înainte de discursul președintelui Republicii, Emmanuel Macron, de duminică seara, care ar trebui să precizeze eforturile care trebuie depuse pentru a asigura securitatea Franței în următorii ani, comentează Le Figaro.

Război hibrid împotriva Occidentului „Rusia a desemnat Franța ca principal adversar în Europa”, a declarat generalul Burkhard, constatând că Moscova duce un război hibrid împotriva Occidentului, bazat pe dezinformare și atacuri cibernetice, acțiuni în spațiu și în ape.

Până în 2030, „va constitui o amenințare reală la frontierele noastre”, a estimat ofițerul, rezumând obiectivul urmărit, în opinia sa, de Vladimir Putin: „slăbirea Europei și destrămarea NATO”.

Cu toate acestea, el s-a abținut să se pronunțe cu privire la riscul unui angajament major al armatei franceze în Europa în următorii ani pentru a apăra o țară aliată. „Războiul este deja prezent în Europa”, s-a limitat el să comenteze, potrivit sursei citate.

Ofițerul nu s-a pronunțat nici cu privire la eforturile care trebuie depuse. Deși legile privind programarea militară au permis creșterea resurselor alocate armatei, acestea par a fi insuficiente pentru a face față crizelor multiple. Chiar dacă dispune de o armată „completă”, resursele Franței sunt limitate.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×