Principală Știri Politic

Președinta Maia Sandu: „Pacea este alegerea noastră. Moldova merge ferm spre Uniunea Europeană”

15/07/2025 Politic

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj ferm de unitate și claritate într-un context marcat de tentative de dezinformare și manipulare din exterior, transmite MOLDPRES.



Șefa statului a avertizat cu privire la intensificarea atacurilor informaționale menite să destabilizeze societatea și să afecteze cursul european al țării.

„S-au pornit la turații maxime laboratoarele de inventat aberații. În următoarea perioadă, minciunile vor curge gârlă din partea trompetelor Kremlinului doar pentru a pune mâna pe Moldova și a o da în controlul unor interese străine”, a declarat Maia Sandu, referindu-se la campaniile de dezinformare care vizează direct instituțiile și liderii țării.

Președinta a respins categoric speculațiile conform cărora Republica Moldova ar intenționa să se implice într-un conflict militar sau să încalce statutul său de neutralitate.

„În Moldova este pace și va fi pace cât vom sta drepți pe calea europeană”, a afirmat Sandu, subliniind că doar integrarea în Uniunea Europeană oferă garanții reale de stabilitate, securitate și dezvoltare durabilă pentru toți cetățenii.

În același mesaj, șefa statului a reiterat că războiul adus de agresiunea rusă în Ucraina este o amenințare directă la adresa valorilor democratice și a dreptului popoarelor de a-și decide singure viitorul.

„Acest război inuman încalcă tocmai dreptul la alegere – este adus din afară pentru a distruge viața. Pacea este o alegere. Și este alegerea noastră”, a subliniat şefa statului.

Maia Sandu a făcut apel la unitate și vigilență, îndemnând cetățenii să nu cadă în capcana urii, a fricii și a divizării promovate de forțe ostile cursului democratic.

„Moldova a decis – Uniunea Europeană va fi casa noastră comună. Moldovenii mi-au oferit încrederea de a păstra pacea și de a duce, împreună, Moldova în UE”, a relevat Maia Sandu.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×