Principală Știri Economic

Interes sporit pentru programul „Casa Verde”: peste 620 de cereri au fost deja depuse

16/07/2025 Economic

Peste 620 de cereri au fost deja depuse în cadrul programului de finanțare „Casa verde”, la doar 12 zile de la lansarea acestui instrument financiar, informează MOLDPRES.



Ministrul Energiei Dorin Junghietu a declarat miercuri că în cazul în care anul acesta numărul cererilor eligibile va depăși plafonul de 745, atunci celelalte solicitări vor fi considerate în etapa următoare, planificată pentru anul viitor.

Inițiativa a fost lansată pe 3 iulie curent și oferă beneficiarilor finanțare nerambursabilă de până la 200.000 de lei pentru o gamă variată de lucrări menite să crească eficiența energetică a locuințelor. Acestea includ: izolarea termică a pereților exteriori, acoperișului și podelelor, contribuind la reducerea pierderilor de căldură și la menținerea unui confort termic optim.

De asemenea, programul sprijină modernizarea sistemelor de încălzire și ventilație, inclusiv instalarea de centrale termice eficiente și sisteme de ventilație cu recuperare de căldură, pentru a asigura un consum redus de energie și un aer interior sănătos.

Pentru anul 2025, bugetul total alocat este de 149 milioane lei, iar sesiunea curentă rămâne deschisă până la atingerea plafonului de 745 de cereri.

Pentru a beneficia de această oportunitate în sesiunea curentă, doritorii trebuie să depună proiectele pe site-ul www.feerm.md, exclusiv în format digital. Sesiunea se închide automat odată cu atingerea plafonului. Întregul proces va fi monitorizat pas cu pas de către specialiștii CNED, iar plata grantului va fi efectuată doar după recepția finală a lucrărilor.

Bugetul total al Programului este de 185 de milioane de lei, bani alocați de Uniunea Europeană. Din acești bani, vor putea beneficia de sprijin circa 930 de familii. 

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×