Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” a anunțat astăzi că și-a onorat integral obligațiile acumulate față de circa 1000 salariați, care au fost concediați la atingerea limitei vârstei de pensionare și a celor care au încetat raporturile de muncă din propria inițiativă. Acest lucru a fost posibil datorită unui sprijin de 50 milioane lei, alocat de Guvern, informează MOLDPRES.
Totodată, CFM a comunicat că în ultimele două luni (iunie-iulie), angajații întreprinderii au primit trei salarii: pentru lunile noiembrie-decembrie 2024 și ianuarie 2025.
Potrivit CFM, întreprinderea a înregistrat o evoluție pozitivă în domeniul financiar datorită optimizării cheltuielilor, reducerii pierderilor financiare și eficientizarea activității.
„Drept exemplu, dacă în luna ianuarie 2025 pentru suplinirea fondului salarial erau necesare 42.5 milioane lei, pentru luna iunie curent sunt suficiente 29 milioane lei, doar la acest capitol economia constituie 13.5 milioane lei”, anunță CFM.
Totodată, gama și volumul de încărcături transportate au fost extinse, subliniază CFM, care a menționat că acest lucru se datorează flexibilității în planificarea logisticii, tarifelor acceptabile pentru contractanți și utilizarea rațională a materialului rulant. Ca rezultat, în iunie 2025, încasările întreprinderii constituie circa 57 milioane lei, comparativ cu 27 de milioane de lei la începutul anului, menționează CFM.

sursa: Moldpres
Comentarii