Principală Știri Social

Ministerul Educației lansează concurs pentru selectarea școlilor care vor accesa programul internațional de robotică FIRST Tech Challenge

25/08/2025 Social

Ministerul Educației și Cercetării /MEC/ a anunțat luni lansarea concursului pentru selectarea a cinci instituții de învățământ general din Republica Moldova, care vor participa la programul internațional de robotică FIRST Tech Challenge (FTC). Proiectul este finanțat integral din Fondul American pentru Întreprinderi Ucraina-Moldova și are ca obiectiv dezvoltarea competențelor digitale și STEM ale elevilor prin robotică și inovație, transmite MOLDPRES.



Potrivit MEC, școlile selectate vor beneficia de kituri robotice profesionale, senzori avansați și componente electronice, precum și de formare pentru cadrele didactice care vor coordona echipele. Elevii vor avea posibilitatea să proiecteze, să construiască și să programeze roboți capabili să îndeplinească sarcini complexe și să participe la competiții internaționale de prestigiu.

FIRST Tech Challenge (FTC) este un program internațional de robotică recunoscut la nivel mondial, care integrează știința, tehnologia, ingineria și matematica (STEM) într-o experiență educațională practică. În cadrul acestuia, elevii lucrează în echipe pentru a dezvolta abilități tehnice și de colaborare, pregătindu-se pentru cariere în domenii inovative.

Instituțiile de învățământ interesate pot depune dosarul de participare accesând următorul link.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×