Principală Știri Economic

Instalațiile fotovoltaice domină clasamentul producției de energie regenerabilă cu 70 la sută în luna iulie

01/09/2025 Economic

În luna iulie, 70 la sută din capacitatea totală de energie din surse regenerabilă au fost produse de instalațiile fotovoltaice, informează MOLDPRES.



Potrivit datelor Centrului Național pentru Energie Durabilă, la sfârșitul lunii iulie, capacitatea totală de energie regenerabilă a atins 784,09 MW, în creștere cu 204,7 MW față de finele anului trecut. Energia eoliană urmează cu 214,58 MW (27%), hidroenergia cu 16,75 MW (2%), iar biogazul cu 7,16 MW (1%).

Dezvoltarea sectorului este stimulată de politici publice, precum contorizarea netă, facturarea netă și tariful fix, care au permis instalarea a peste 338 MW prin mecanisme de sprijin reglementate de stat. Tot mai mulți producători vând energia regenerabilă pe piața liberă, semn al rentabilității investițiilor.

Autoritățile mizează pe atingerea obiectivelor energetice asumate pentru 2030: cel puțin 27% din consumul final brut de energie și 31,2% din consumul final brut de electricitate din surse regenerabile. În perioada următoare, va fi actualizat cadrul legal pentru soluții de stocare și pentru creșterea atractivității investițiilor în sectorul energiei verzi.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×