Principală Știri Social

Atenționare de călătorie pentru Franța: Grevă generală pe 10 septembrie

10/09/2025 Social

Ambasada Republicii Moldova la Paris informează cetățenii moldoveni care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Franța că, miercuri, 10 septembrie 2025, principalele sindicate din transport, educație, sănătate, comerț și industrie vor declanșa o grevă generală la nivel național, transmite MOLDPRES.



Greva va afecta domenii-cheie precum transportul public (La Base), transportul feroviar (SUD-Rail, CGT Cheminots), transportul aerian (SUD-Aérien, CGT Air France), educația (SUD-Éducation), serviciile publice (CGT Fonction publique), sănătatea (SUD Santé Sociaux), comerțul (CGT Commerce et Services) și industria (SUD Industrie).

Cetățenii moldoveni sunt sfătuiți să consulte:

site-urile aeroporturilor de destinație sau plecare, în special Paris-Charles de Gaulle și Orly;

aplicația SNCF Connect pentru informații privind circulația trenurilor;

aplicația Bonjour RATP sau site-ul oficial RATP pentru transportul public din regiunea pariziană și rutele alternative.

Pentru situații de urgență sau asistență consulară, cetățenii pot contacta:

Ambasada Republicii Moldova la Paris, Secția consulară: +33 6 38 34 47 86

Consulatul General al Republicii Moldova la Nisa: +33 4 93 92 70 44.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×