Principală Știri Economic

Creșteri de peste 26 la sută a încasărilor la impozitul pe venit de la persoane care dau în chirie imobile

18/09/2025 Economic

Încasările la impozitul pe venit de la persoanele fizice care transmit în locațiune bunuri imobile au atins cifra de 60 de milioane de lei în opt luni din 2025, fiind în creștere cu 26,8% comparativ cu perioada similară a anului 2024, informează MOLDPRES.



Potrivit Serviciului Fiscal de Stat (SFS), în intervalul ianuarie-august 2025 au fost înregistrate 20 129 de contracte de dare în locațiune a bunurilor imobile, sau cu 18,8% mai multe decât în aceeași perioadă din 2024.

Astfel, urmare a acțiunilor de conformare voluntară și informare au fost identificate 1 205 persoane fizice ce dau în locațiune bunuri imobile. De asemenea, au fost calculate suplimentar la buget: plăți de bază în sumă de 318,9 mii lei, majorare de întârziere în sumă de 14,5 mii lei și aplicată amendă în mărime de 18,4 mii lei, în privința a 144 de persoane fizice care dau în locațiune bunuri imobile.

Conform prevederilor legale, persoanele fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător și transmit în posesie și/sau în folosință proprietate imobiliară, sunt obligate să achite impozit pe venit în mărime de 7% din valoarea lunară a contractului. Contractul de locațiune trebuie să fie înregistrat la Serviciul Fiscal de Stat în termen de 7 zile de la data încheierii acestuia. Impozitul se achită lunar, cel târziu la data de 25 a lunii în curs.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×