Principală Știri Economic

UE invită Republica Moldova să se alăture Convenției pentru simplificarea formalităților vamale

26/09/2025 Economic

Consiliul Uniunii Europene a anunțat astăzi, 25 septembrie 2025, decizia de a invita Republica Moldova să adere la Convenția din 20 mai 1987 privind simplificarea formalităților în comerțul cu mărfuri, comunică MOLDPRES.



Potrivit Serviciului Vamal, documentul reprezintă un pas esențial pentru modernizarea și integrarea europeană a instituției și, implicit, pentru economia națională. Începând cu 1 noiembrie 2025, Republica Moldova va putea deveni parte la Convenție, prin depunerea Instrumentului de Aderare la Secretariatul General al Consiliului UE.

„Această invitație reprezintă o recunoaștere la nivel european a parcursului de transformare prin care trece Serviciul Vamal. Este un moment de mândrie și responsabilitate, care demonstrează că putem construi o vamă modernă, europeană și orientată spre facilitarea comerțului. Este o reușită a echipei Serviciului Vamal și un câștig pentru toți operatorii economici din Republica Moldova”, a declarat Alexandru Iacub, directorul Serviciului Vamal.

Prin aderarea la Convenție, Republica Moldova va putea beneficia de proceduri comerciale mai simple, transparente și competitive, consolidându-și poziția pe harta economică a Europei.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×