Principală Știri Oficial

Cristina Gherasimov, la Bruxelles: „Moldova continuă să muncească intens pentru a avansa pe drumul european”

14/10/2025 Oficial

Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, efectuează o vizită de lucru la Bruxelles, unde a avut o întrevedere cu Marta Kos, comisara europeană pentru Extindere. Discuțiile s-au axat pe progresele Republicii Moldova în implementarea reformelor și pe următorii pași ai procesului de aderare la Uniunea Europeană, transmite MOLDPRES.



„Am vorbit despre ritmul reformelor pe care le facem acasă și despre pregătirile pentru următorii pași de pe agenda noastră europeană. Continuăm să muncim intens pentru a avansa pe drumul nostru european. Rezultatul alegerilor recente a arătat clar că cetățenii noștri își doresc să vadă Moldova în UE”, a declarat Cristina Gherasimov.

Viceprim-ministra a exprimat recunoștință pentru sprijinul constant oferit de Comisia Europeană, subliniind că parteneriatul strâns cu instituțiile europene este esențial pentru accelerarea procesului de integrare.

Totodată, Cristina Gherasimov a evidențiat angajamentul Guvernului de la Chișinău de a continua reformele în domenii-cheie precum statul de drept, economia și administrația publică, în beneficiul direct al cetățenilor.

„Ne dorim o Moldovă europeană nu doar prin instituții, ci și printr-un trai mai bun pentru fiecare cetățean”, a menționat oficiala.

Vizita la Bruxelles face parte din seria de consultări pe care autoritățile de la Chișinău le desfășoară cu partenerii europeni, în contextul avansării către deschiderea negocierilor de aderare.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×