Bijuterii au fost sustrase duminică dimineață la Muzeul Louvre din Paris, în cadrul unui jaf comis de răufăcători care au reușit să fugă, au anunțat Ministerul Culturii și o sursă apropiată anchetei. Ca urmare a incidentului, muzeul, cel mai vizitat din lume, a fost închis pentru restul zilei, transmite MOLDPRES cu referire la Agerpres și AFP.
Potrivit primelor elemente ale anchetei, faptele s-au derulat între orele 09:30 și 09:40 (07:30 și 07:40 GMT). Valoarea prăzii este încă în curs de evaluare.
Răufăcătorii, al căror număr nu a fost comunicat, ar fi venit cu un scuter și au utilizat un ascensor de marfă pentru a ajunge în sala vizată. Aceștia ar fi avut asupra lor mici fierăstraie, conform unei surse din poliție.
Ministrul francez al Culturii, Rachida Dati, a confirmat incidentul: „Un jaf a avut loc în această dimineață la deschiderea Muzeului Louvre. Nu există răniți. Mă aflu la fața locului alături de echipele muzeului și ale poliției. Constatări în curs”, a scris ea pe rețelele de socializare.
Anturajul ministrului a precizat pentru AFP că unul sau mai mulți răufăcători au pătruns în muzeu, însă nu a oferit indicii privind un eventual furt de obiecte de artă.
Muzeul a anunțat pe contul său oficial că „Muzeul Louvre va rămâne închis astăzi (duminică) din motive excepționale”. Conducerea instituției nu a putut fi contactată până în prezent.
Muzeul Louvre este cel mai vizitat din lume, cu aproape nouă milioane de vizitatori în 2024, dintre care 80% provin din afara Franței.

Sursa: Moldpres
Comentarii