Principală Știri Social

CNA efectuează percheziții la Chișinău și Orhei. Un funcționar al Serviciului Fiscal de Stat, reținut pentru mită

28/10/2025 Social

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii  desfășoară astăzi percheziții în municipiile Chișinău și Orhei, într-un dosar de corupție care vizează angajați ai Serviciului Fiscal de Stat (SFS). Un funcționar a fost reținut, alte trei persoane sunt cercetate în stare de libertate, comunică MOLDPRES.



Potrivit CNA, urmărirea penală a fost pornită în baza unor bănuieli rezonabile privind comiterea infracțiunilor de trafic de influență și corupere pasivă.

Conform probelor acumulate, unii funcționari fiscali ar fi pus la punct o schemă prin care cereau și primeau bani de la agenți economici, pentru a evita documentarea unor încălcări depistate în timpul controalelor.În funcție de gravitatea abaterilor, sumele pretinse ajungeau până la 500 de euro. În schimb, funcționarii ar fi asigurat acte de control favorabile sau sancțiuni reduse.

În urma acțiunilor procesuale de astăzi, un funcționar al Serviciului Fiscal de Stat a fost reținut pentru 72 de ore, iar alte trei persoane sunt cercetate în stare de libertate.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×