Principală Știri Social

Vinul moldovenesc, ambasador al culturii în Elveția. Sute de conaționali și localnici reuniți de „Rădăcinile Noastre”

05/11/2025 Social

Vinul moldovenesc a fost ambasadorul care a unit oameni și culturi, la evenimentul organizat de Asociația „Rădăcinile Noastre” din Elveția. Sub genericul „Unde se toarnă vin moldovenesc, se adună un neam”, sute de conaționali și localnici s-au bucurat de o seară plină de căldură și bucurie, relatează MOLDPRES.



Vinificatorii din Republica Moldova au oferit vinuri alese, iar copiii Școlii „Guguță” din Elveția au adus emoție prin cântece și poezii, reamintind importanța păstrării limbii și culturii române în diasporă.

Evenimentul continuat cu recitalul artistei Adriana Ochișanu și Valeriei Popușoi, sub moderarea Cristinei Gheiceanu. Prezenți la eveniment, Ambasadorul Republicii Moldova în Elveția, Vladimir Cuc, și Consulul Petru Alexei au transmis mesaje de apreciere și susținere pentru comunitate și organizatori.

Sărbătoarea face parte din Programul guvernamental de granturi Diaspora Engagement Hub, prin care se susțin activitățile culturale și educaționale în diaspora, cu sprijin financiar parțial din partea Guvernului Republicii Moldova.

sursa: Moldpres

 

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×