Principală Știri Cultură

Cărțile, alegerea preferată a tinerilor în 2025: peste 70% dintre voucherele culturale folosite pentru lectură

17/11/2025 Cultură

Cărțile au fost cele mai populare achiziții realizate de tineri în cadrul Programului „Voucher Cultural”, reprezentând în medie peste 70% din total. Printre titlurile preferate de tineri se numără manualele școlare, literatura fantasy pentru adolescenți, dar și volume contemporane sau lucrări de dezvoltare personală, semn că lecturile tinerei generații sunt variate și dinamice, informează MOLDPRES.



Potrivit Ministerului Culturii, în ultimii trei ani, circa 13 mii de tineri din întreaga țară au profitat de facilitățile programului, care le-a oferit acces la diverse resurse și experiențe culturale. Doar în 2025, peste 5.000 de beneficiari și-au valorificat voucherele pentru a cumpăra cărți sau pentru a participa la spectacole, filme și concerte.

Guvernul a anunțat recent o serie de modificări menite să extindă accesul tinerilor la cultură. Printre noutăți se numără introducerea voucherului cultural electronic și lansarea unor platforme și aplicații mobile dedicate, care facilitează achiziția de bilete și cărți.

Voucherul, în valoare de 1.000 de lei, este oferit tinerilor de 18 ani care dețin semnătură digitală și poate fi utilizat timp de un an pentru achiziția de cărți sau bilete la teatru, concerte și cinematograf. Sistemul funcționează integral online, prin platformele iTicket, Mticket, Afisha și prin librăriile partenere Librarius și Aalto, oferind astfel o experiență culturală complet digitalizată și accesibilă.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×