Principală Știri Social

Asociațiile studențești din universități pot beneficia de granturi de până la 600 de mii de lei

20/11/2025 Social

Asociațiile studențești din toate universitățile din Republica Moldova pot accesa finanțare în sumă de până la 600.000 de lei prin Programul de granturi, ediția 2026, lansat de Agenția Națională pentru Tineret sub egida Ministerului Educației și Cercetării, transmite MOLDPRES.



Banii vor putea fi utilizați de asociațiile studențești pentru a transforma ideile și inițiativele lor în proiecte.

Potrivit MEC, în cadrul Programului, sunt încurajate proiectele care dezvoltă comunitățile studențești, facilitează participarea în procesele decizionale, creează contexte de cooperare și vor aduce în campusurile universitare activități ce construiesc leadership, transparență și spirit civic.

De asemenea, sunt eligibile inițiative precum dezvoltarea asociațiilor și senatelor studențești, campanii de informare, activități interuniversitare, formări și ateliere, networking și schimb de bune practici, precum și proiecte comune care promovează democrația universitară și implicarea socială.

Dosarele de participare vor fi depuse în format PDF și Word/Excel la adresa grant@tineret.gov.md până la 4 ianuarie 2026, ora 23:59.

Toate detaliile privind criteriile de eligibilitate, procesul de aplicare și etapele de evaluare sunt disponibile pe pagina programului.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×