Principală Știri Social

Un camion cu armament, reținut în punctul de trecere Leușeni–Albița. Organele de forță au inițiat un proces de urmărire penală

20/11/2025 Social

Un camion cu armament a fost reținut noaptea trecută în punctul de trecere Leușeni–Albița. Mijlocul de transport este înmatriculat în Republica Moldova și se deplasa spre Israel, comunică MOLDPRES.



Potrivit Serviciului Vamal, în cadrul controlului coordonat de la frontiera moldo-română, suspiciunile inițiale au fost semnalate de funcționarul vamal al Republicii Moldova, care a informat colegii din cadrul autorității vamale române.

„În baza acestor indicii, de comun acord, a fost dispusă efectuarea scanării mijlocului de transport pe sensul de ieșire din Republica Moldova, operațiune realizată de către partea română, conform procedurilor stabilite. Ca urmare a celor constatate, în Republica Moldova a fost inițiată urmărirea penală, iar cazul este investigat de către autoritățile competente din domeniul securității, potrivit cadrului legal. Acordăm întregul suport organelor de anchetă și menținem o comunicare permanentă cu autoritățile române implicate”, a comunicat Serviciul Vamal.

Autoritatea vamală a precizat că, la această etapă, nu pot fi oferite detalii suplimentare pentru a nu afecta acțiunile procesuale și măsurile specifice de securitate națională. Alte informații vor fi oferite ulterior.

Conform presei române, camionul ar fi transportat lansatoare de grenade, dar și mai multe arme care erau demontate. Piesele urmau a fi asamblate la punctul final al destinației.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×