Principală Știri Social

Studenții ar putea primi burse mai mari din 2026, anunță Dan Perciun

26/11/2025 Social

Studenții din Republica Moldova ar putea beneficia de burse majorate începând cu anul 2026, atât prin indexarea acestora la nivelul inflației, cât și prin creșteri mai consistente pentru specialitățile STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică), a anunțat astăzi ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, informează MOLDPRES.



Potrivit oficialului, bugetul pentru anul viitor urmează să fie prezentat la începutul lunii decembrie, moment în care vor fi anunțate și cifrele exacte privind alocările pentru burse.

„Vom adăuga, într-adevăr, și creșterea de burse în anul 2026, cel mai probabil la nivelul inflației, iar suplimentar, pentru specialitățile STEM, vom reveni cu un nou pachet cu creșteri semnificative, mai aproape de luna martie”, a declarat Perciun.

Ministrul a precizat că măsura face parte din angajamentele asumate în cadrul planului de creștere economică realizat împreună cu Uniunea Europeană și urmărește să sporească atractivitatea specialităților precum matematică, fizică, chimie, biologie, inginerie și arhitectură.

Astfel, începând cu 2026, studenții ar putea beneficia de majorări ale burselor, în timp ce pentru celelalte specialități se preconizează cel puțin o indexare corespunzătoare ratei inflației.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×