Consiliul European a anunţat miercuri că a ajuns la un acord cu Parlamentul European pentru eliminarea treptată a importurilor de gaze naturale din Rusia până în 2027, ca parte a eforturilor de a pune capăt dependenţei de energia rusă.
Acordul va include o interdicţie treptată şi obligatorie din punct de vedere legal în ceea ce priveşte importurile din Rusia de gaze naturale lichefiate (GNL) şi de gaze naturale prin conducte, cu o interdicţie totală începând cu sfârşitul anului 2026 şi, respectiv, toamna anului 2027.
„Este o mare victorie pentru noi și pentru toată Europa”, a declarat ministrul danez al energiei, Lars Aagaard, subliniind că noua reglementare consolidează securitatea energetică a UE.
Importurile de gaz rusesc prin conducte și LNG vor fi oprite la șase săptămâni după intrarea în vigoare a regulamentului. Pentru contractele existente vor fi aplicate perioade de tranziție:
Modificările contractelor vor fi permise doar pentru necesități operaționale și nu vor putea crește volumele importate.
Importurile vor necesita o autorizație prealabilă:
Țările mari exportatoare de gaze care nu importă gaz rusesc vor fi exceptate de la această procedură, lista urmând să fie actualizată de Comisia Europeană pentru a preveni eventuale ocoliri ale sancțiunilor.
Toate statele membre vor trebui să prezinte planuri de diversificare a aprovizionării cu gaze, care să arate cum vor elimina complet importurile din Rusia. Cerințe similare se vor aplica și statelor care încă importă petrol rusesc, cu perspectiva unei propuneri legislative privind eliminarea totală a petrolului rusesc până la finalul lui 2027.
Acordul introduce sancțiuni „efective și disuasive” pentru nerespectarea regulamentului, atât pentru companii, cât și pentru persoane fizice. Rămâne în vigoare și mecanismul de suspendare temporară a interdicției, în caz de urgență energetică, însă condițiile au fost înăsprite.
Comisia Europeană va evalua impactul regulamentului în termen de doi ani de la aplicare.
Reducerea dependenței de combustibilii fosili din Rusia a fost stabilită ca obiectiv strategic în Declarația de la Versailles din 2022. De atunci, importurile de petrol rusesc în UE au scăzut la sub 3%, însă gazul rusesc continuă să reprezinte aproximativ 13% din importurile europene, echivalentul a peste 15 miliarde de euro anual — o vulnerabilitate majoră pentru securitatea energetică a blocului.
Acordul va fi transmis Consiliului și Parlamentului European pentru aprobare finală.

sursa: Moldpres
Comentarii