Principală Știri Social

Șefa statului, Maia Sandu, a discutat cu mai mulți eurodeputați despre avansarea Moldovei pe calea aderării la Uniunea Europeană

05/12/2025 Social

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu o delegație a Parlamentului European, discuțiile fiind axate pe parcursul european al țării noastre și pe suportul instituțiilor europene pentru avansarea procesului de aderare.



Președinta a salutat sprijinul ferm în acest sens al legislativului comunitar, o instituție în care Republica Moldova are numeroși prieteni și susținători ai aspirațiilor sale europene.

Parlamentul European adoptă în mod regulat rezoluții în sprijinul țării noastre și a promovat în ritm accelerat Planul de Creștere pentru Republica Moldova, un pachet de sprijin în valoare de 1,9 miliarde de euro pentru economia moldovenească. Totodată, instituția a deschis recent, la Chișinău, un birou de legătură, menit să sprijine alinierea legislației naționale la acquis-ul comunitar și să consolideze dialogul între cele două foruri legislative. 

Interlocutorii au salutat și constituirea Comisiei pentru Afaceri Europene în Parlamentul Republicii Moldova. 

Pe lângă agenda europeană, discuțiile au vizat situația de securitate din regiune și eforturile comunității internaționale pentru a readuce pacea pe continent. Atât Președinta Maia Sandu, cât și eurodeputații au reiterat sprijinul ferm pentru Ucraina și pentru reziliența întregii regiuni.

Delegația Parlamentului European a fost condusă de Siegfried Mureșan, vicepreședinte, și i-a inclus pe eurodeputații Dan Barna, Krzysztof Brejza, Maria Grapini, Liudas Mažylis și Jonas Sjöstedt. Aceștia se află la Chișinău cu ocazia reuniunii Comitetului Parlamentar de Asociere Uniunea Europeană - Republica Moldova.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×