Principală Știri Economic

Bugetul 2026 pe masa deputaților. Documentul prevede investiții record în infrastructură

10/12/2025 Economic

Parlamentul va examina în prima lectură proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2026, care pune accent pe investiții majore în infrastructură, modernizarea economiei și dezvoltarea serviciilor sociale. Comisia parlamentară pentru economie, buget și finanțe a aprobat astăzi raportul pentru document, comunică MOLDPRES.



Potrivit proiectului, începând cu anul viitor salariul minim în sectorul bugetar va crește de la 5 500 la 6 300 de lei, iar veniturile bugetare sunt estimate la 79,67 miliarde de lei, în creștere cu 5,1% față de 2025. Cheltuielile se ridică la 100,57 miliarde de lei, cu 7% mai mult decât anul trecut, 93% din acestea fiind acoperite din resursele generale ale statului.

Investițiile capitale vor atinge un nivel record de 3 miliarde de lei, cu 35,6% mai mult decât în 2025, pentru 85 de proiecte ce vizează drumuri, creșe, grădinițe, apă și canalizare, energie și dezvoltarea agriculturii. Cea mai mare parte, 1,44 miliarde de lei, este destinată sectorului economic, majoritatea fondurilor fiind alocate pentru reabilitarea infrastructurii rutiere finanțată din surse externe.

Pentru sănătate sunt prevăzuți 9,89 miliarde de lei, pentru învățământ – 21,94 miliarde de lei, iar pentru protecție socială – 22,47 miliarde de lei. Proiectul include investiții în dosarele electronice de sănătate, sporirea accesului la medicamente inovatoare, alimentația gratuită a elevilor, renovarea grădinițelor și susținerea unităților administrativ-teritoriale.

„Este esențial ca bugetul programat să fie valorificat la maximum. Vom monitoriza atent gradul de executare a cheltuielilor”, a declarat președintele Comisiei pentru economie, buget și finanțe, Radu Marian.

Deficitul bugetar estimat pentru 2026 se ridică la 20,9 miliarde de lei și va fi finanțat din surse interne și externe. Documentul urmărește consolidarea rezilienței economice, creșterea competitivității și promovarea investițiilor strategice în sectoarele prioritare.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×