Principală Știri Social

Proiect de lege: Salariile șefilor ANRE, CNPF și ANRCETI ar putea fi plafonate

15/12/2025 Social

Salariile șefilor Autorității Naționale de Reglementare în Energetică (ANRE), ale Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) și ale Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației (ANRCETI) ar putea fi plafonate. Un proiect de lege în acest sens a fost înregistrat în Legislativ de un grup de deputați ai fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), comunică MOLDPRES.



Proiectul a fost prezentat în cadrul unui briefing de deputata Larisa Novac.

Conform sursei citate, inițiativa urmărește creșterea transparenței, responsabilității și echității în instituțiile publice.

„Prin această lege reducem presiunea costurilor excesive și creștem încrederea publică în instituțiile de reglementare. Plafoanele propuse sunt suficient de competitive pentru a menține atractivitatea funcțiilor de conducere. Legea va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2026, iar aplicarea efectivă la 1 februarie 2026. Prin acest proiect de lege răspundem unei cerințe firești a societății și contribuim la consolidarea încrederii în instituțiile publice. Este o decizie necesară care aduce echitate și responsabilitate. Transparența este o decizie mult așteptată de oameni.”

Conform proiectului, salariile se vor stabili în raport cu salariul mediu lunar pe economie prognozat pentru anul bugetar: CNPF și ANRCETI – până la cinci salarii medii; ANRE – până la șase salarii medii.

Legea interzice acordarea de sporuri, prime sau alte plăți suplimentare care depășesc plafonul legal. De asemenea, grilele de salarizare vor fi publicate pe site-urile instituțiilor, iar regulamentele și contractele vor fi ajustate în termen de 30 de zile.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×