Principală Știri Social

Bradul de Crăciun, împodobit de antreprenori autohtoni, inaugurat la Moldexpo: Produsele colectate vor fi donate

15/12/2025 Social

La Moldexpo a fost inaugurat astăzi „Bradul – Mândria Moldovei”, care va fi împodobit de producători autohtoni, iar produsele adunate vor fi donate, în preajma sărbătorilor de iarnă, în cadrul unei acțiuni de caritate. Inaugurarea bradului are loc în contextul expoziției, „GIFT Expo”, care va fi organizată la Moldexpo în perioada 18-21 decembrie, transmite MOLDPRES.



Directoarea Moldexpo, Zinaida Popa, a declarat la eveniment că prin această acțiune inedită, organizatorii își propun să susțină producătorii autohtoni, dar și să ofere un moment de bucurie pentru cei mai triști ca noi, la care vor ajunge într-un final toate produsele colectate la Bradul de Crăciun.

„În contextul campaniei Ministerului Agriculturii și inițiativei lor de a sprijini producătorul local, am considerat că e și datoria noastră să promovăm această idee și mai ales că avem o ocazie frumoasă, avem o expoziție care este dedicată sărbătorilor de iarnă. Bradul inaugurat la Moldexpo va promova valoarea muncii oamenilor noștri din Republica Moldova. Unindu-ne forțele, putem să aducem bucuriei celor care au nevoie mai mult decât noi!, a spus Zinaida Popa.

Prezent la eveniment, Iurie Scripnic secretar de stat la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, a afirmat că instituția a lansat o campanie de promovare a consumului de produse autohtone, pentru a susține antreprenorii locali și a aprecia calitatea înaltă a produselor fabricate acasă.

Mihai Bîlba, vice-președinte al Camerei de Comerț și Industrie (CCI), a îndemnat locuitorii și oaspeții capitalei să consume produse autohtone. „Pe parcursul a patru zile, veți avea posibilitatea să procurați, să degustați produse autohtone și chiar să le puneți sub brad. Acele produse care se vor găsi sub brad, pe brad, jucării, produse fabricate la noi în țară sunt un respect față de producătorii autohtoni. În fiecare produs este pus mult suflet, multă dăruire din partea companiilor din țara noastră. Prin această acțiune, vom susține producătorii din Republica Moldova, dar continuarea acestei acțiuni este și un gest de generozitate, deoarece produsele vor ajunge la acele persoane care au mare nevoie de ele”, a spus Mihai Bîlba.

Bradul Mândria Moldovei a fost instalat în pavilionul central al Moldexpo, acolo unde joi, 18 decembrie, va fi deschisă expoziția „GIFT EXPO-2025”. Aceasta va funcționa până duminică, 21 decembrie, în intervalul orelor 10:00 - 18:00. Evenimentul va întruni preponderent producători autohtoni, care pe parcursul a patru zile de expoziție vor prezenta cele mai diverse obiecte, produse și servicii care pot fi transformate în cadouri pentru sărbători.

Mai exact, vizitatorii vor putea găsi în standuri produse alimentare pentru masa de sărbătoare, cadouri dulci, fructe uscate, articole vestimentare, încălțăminte, cărți, cadouri personalizate, bijuterii și accesorii, cadouri handmade, cosmetice, produse de îngrijire, produse textile, decorațiuni interioare de sărbători.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×